14-21 decembrie

Motorul J-2X, derivat din legendarul J-2 care a propulsat a doua treaptă a rachetei Saturn V, a trecut cu brio o serie 21 de teste în acest an și este aproape gata pentru a fi încorporat în noul vehicul SLS aflat în dezvoltare de către NASA. J-2X este construit pentru Marshall Space Flight Center (MSFC) al NASA de către Pratt & Whitney Rocketdyne, responsabili și pentru motoarele RS-25 care au propulsat în ultimele trei decenii naveta spațială. Capabil de 1,310 kN și consumând hidrogen și oxigen lichid, motorul J-2X a fost dezvoltat inițial pentru a fi folosit în cadrul rachetei Ares I, însă după anularea programului Constellation, acesta urmează să fie folosit pentru treapta superioară a noului propulsor NASA.

S-au împlinit 40 de ani de la ultima aselenizare. În 1972, echipajul Apollo 17, format din Cene Cernan și Harrison Schmitt  (primul și singurul om de știință – geolog – care avea să pună piciorul pe Lună), devenea ultimul echipaj care se va aventura dincolo de orbita Pământului și cei doi sunt în acest moment ultimii care au pășit pe suprafața satelitului nostru natural. Gene Cernan, veteran al misiunilor Gemini și Apollo, spunea în 1972 că această ultimă misiune avea să fie doar sfârșitul începutului. Din păcate, istoria l-a contrazis.

Sonda chinezească Chang’E 2 a întrecut toate așteptările și a realizat fotografii spectaculoase ale asteroidului Toutatis în timpul rendezvous-ului efectuat cu ocazia apropierii acestuia de Pământ, așa cum o face la fiecare 4 ani. Sonda a trecut la doar 3.2 kilometri de suprafața asteroidului, cu o viteză relativă de peste 10 km/s.

După cum pomeneam într-un articol precedent, sondele GRAIL-A (Ebb) și GRAIL-B (Flow) și-au terminat misiunea printr-un plonjon controlat într-un munte selenar. Rămase cu prea puțin combustibil în rezervoare pentru a mai putea face observații științifice, după ce au realizat cea mai detaliată hartă gravitațională a Lunii, cele două sonde au ars tot combustibilul pe care-l mai aveau în rezervoare (pentru a-i ajuta pe inginerii de la sol să-și rafineze modelele cu privire la consumul de combustibil, din moment ce estimarea acestuia reprezintă în continuare o problemă), contactul cu sondele a fost pierdut, după cum era de așteptat, în urma unui impact controlat. Zona în care cele două sonde și-au găsit sfârșitul a fost botezată Sally Ride, după numele primei femei de origine americană în spațiu și prima femeie de la bordul navetei spațiale, decedată prematur în acest an.

China a încheiat 2012 cu o nouă lansare de succes, a 19-a, stabilind un record național în domeniu (dintr-un total de 174 de lansări). Racheta Chang Zheng 2D a transportat pe orbită satelitul de comunicații turcesc Göktürk-2 (cu o masă de 450 kilograme).

Ultimii trei membri ai Expediției 34, Tom Marshburn (NASA), Roman Romanenko (Roscosmos) și Chris Hadfield (CSA – Canadian Space Agency) au decolat spre ISS la  bordul unei capsule Soyuz miercuri iar andocarea cu Stația Spațială Internațională este programată pentru astăzi, când pe orbită vom avea din nou un echipaj complet de 6 astronauți.

Șirul lansărilor din 2012 este încheiat de Ariane 5 care a pus miercuri seara pe orbită geostaționară doi sateliți: Skynet 5D, cu o masă de 4.8 tone, lansat pentru compania Astrium, și Mexsat 3 (2.9 tone), al guvernului mexican. A fost a șaptea și ultima lansare Ariane 5 din 2012 și a 53-a lansare consecutivă fără probleme pentru racheta europeană, un record de invidiat pentru deja venerabilul lansator.