eXtreme Deep Field

Probabil vă amintiți cu toții imaginea capturată de telescopul spațial Hubble și denumită Hubble Deep Field, în care numărul de galaxii era absolut copleșitor: aproximativ 3000, din care o bună parte erau printre cele mai tinere și mai depărtate de noi, observate vreodată.

Imaginile care au compus Hubble Deep Field au fost capturate între 1995 și 1996. După ultimele upgrade-uri, cercetătorii au creat, folosind observații mai recente ale telescopului spațial, o altă imagine de acest fel, care cuprinde galaxii mai depărtate (și implicit, mai tinere) decât cele din vechile imagini. eXtreme Deep Field (XDF) conține de data asta peste 5500 de galaxii, înghesuite într-o regiune a cerului mai îngustă decât precedenta, fiind alcătuită din imaginile capturate de telescop între 2002 și 2012 și lansată publicului abia astăzi. Dacă țineți mâna întinsă spre cer, cu degetul mare ridicat, suprafața din cer acoperită de unghia degetului mare este mai mare decât dimensiunea regiunii de pe boltă surprinsă în imaginea XDF.

Noua imagine este compusă din observațiile în vizibil, cât și în infraroșu a unei regiuni a cerului aflată în constelația Fornax (R.A. 3h 32m 38s.5, Dec. -27° 47′ 00″), folosind camerele Advanced Camera for Surveys (ACS) și Wide Field Camera 3 (WFC3), având un timp total de expunere de 22.5 zile (2 milioane de secunde).

Ochii noștri ar trebui să fie de 10 miliarde de ori mai sensibili la lumină pentru a vedea ce-a mai puțin strălucitoare galaxie din noua imagine produsă de Hubble. Imaginea poate fi descărcată de pe site-ul oficial al Hubble.