Un asteroid numit România

Comunicat de presă ROSA:

Cu un diametru de aproximativ 2-3 Km, obiectul ceresc se află între planetele Marte şi Jupiter şi se învârte în jurul Soarelui în 1123 de zile. Cel mai aproape de Pământ ajunge la 0.83 unităţi astronomice. Asteroidul nu se îndreaptă însă spre ţara noastră, nici spre Terra, ci doar a fost denumit astfel de Uniunea Astronomică Internaţională.
Pe data de 6 mai 2012, Uniunea Astronomică Internaţională (UAI) a listat pentru prima dată asteroidul cu numele de România în numărul 71497 al „Minor Planet Circular”. Decizia a fost luată ca urmare a propunerii a doi oameni de ştiinţă — românul Mirel Birlan, care lucrează la Observatorul din Paris şi americanul Richard Binzel de la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

Este un lucru extraordinar ca UAI a acceptat denumirea România pentru asteroidul cu numărul 7986. România a fost unul dintre membrii fondatori ai UAI, iar romanii îşi pot întoarce acum ochii spre cer gândindu-se că o mică Românie se află pe bolta cerească. Sper ca astronomia şi studiul spaţiului să capete dimensiuni importante în cercetarea românească” spune Mirel Birlan.

Denumit oficial (7986) Romania = 1981 EG15, asteroidul a fost descoperit pe 1 martie 1981 de către astronomul S.J. Bus la Observatorul din Siding Spring, în cadrul unui studiu asupra asteroizilor denumit U.K. Schmidt-Caltech Asteroid Survey. Obiectul ceresc face parte din centura principală de asteroizi, o regiune din Sistemul Solar aflată între planetele Marte şi Jupiter şi care adăposteşte numeroase corpuri cereşti precum asteroizi şi planete pitice.

Cu un diametru de aproximativ 2-3 km, asteroidul România face o rotaţie completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de 1123 de zile. Când se apropie cel mai mult de Pământ se află la o distanţă de 0.83 unităţi astronomice [1] (124 166 340 Km). Asteroidul are o orbită eliptică stabilă şi foarte bine cunoscută, astfel că nu prezintă un pericol pentru Terra. Magnitudinea absolută [2] a asteroidului România este de 15.5, dar de pe Pământ îl percepem ca având o magnitudine aparentă [3] maximă de 17, ceea ce înseamnă că poate fi observat doar printr-un telescop mare.

Denumirea asteroidului este însoţită de următoarea descriere a ţării noastre, propusă odată cu numele: „România este o ţară situată în Europa de sud-est, intersectată de paralela 45. Capitala este la Bucureşti. Suprafaţa ţării este cât o treime din cea a Franţei, iar geografia ei cuprinde munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră. Istoria sa culturală se întinde pe două milenii, iar limba română este de origine latină.”

“Agenţia Spaţială Română (ROSA) salută decizia UAI de a denumi asteroidul cu numele ţării noastre. În calitate de membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), România este interesată de programele viitoare de cercetare a asteroizilor şi susţine proiectele de instrumentaţie în domeniul astronomiei şi spaţiului.” declară Marius Piso, preşedintele ROSA.

[1] Unitatea astronomică este o unitate de măsură a lungimii, egală cu distanţa aproximativă dintre Pământ şi Soare de 150 milioane km.

[2] [3] Magnitudinea aparentă este o mărime din domeniul astronomiei care caracterizează strălucirea unui corp ceresc aşa cum apare el unui observator uman. Valoarea depinde de strălucirea absolută a obiectului, precum şi de depărtarea faţă de observator. Magnitudinea absolută reprezintă magnitudinea aparentă a unui asteroid iluminat integral aflat la o distanţă de 1 unitate astronomică, atât de Soare, cât şi de Pământ.

1 Comment

Lasă un comentariu