O nouă amânare pentru Dragon

După primele orbite efectuate de o capsulă privată acum un an, SpaceX spera să obțină de la NASA aprobarea pentru comasarea următoarelor două zboruri. Inițial, acestea prevedeau, în ordine, încă un zbor test al capsulei Dragon, care ar fi ajuns în vecinătatea Stației Spațiale internaționale, dar s-ar fi întors pe Pământ imediat după acest rendezvous, urmând ca o andocare să aibe loc în cadrul unul alt zbor, după ce toate sistemele și procedurile vor fi fost testate.

SpaceX speră să combine cele două zboruri și astfel capsula Dragon să andocheze cu ISS în următoare sa misiune. NASA nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonurile, însă o decizie oficială în acest sens întârzie. Zborul trebuia să aibă loc la sfârșitul acestui an, însă o defecțiune a unei rachete rusești Soyuz din august a dat peste cap toată planificarea zborurilor spre și dinspre ISS. Cum misiunea SpaceX nu este una vitală pentru funcționarea stației spațiale, a fost mutată inițial în ianuarie 2012. Indecizia NASA de a lua o hotărâre privind zborul capsulei Dragon, face ca următoarea misiune SpaceX spre ISS să nu poată avea loc mai devreme de perioada februarie-martie 2012.

În prima jumătate a anului viitor, vom asista la un nou zbor al capsulei Dragon. Rămâne să vedem dacă va avea loc și andocarea cu ISS din primul încercare sau totuți NASA va fi precaută pentru a nu risca securitatea echipajul ISS din timpul acestor manevre. În 1997, o coliziune dintre stația rusească MIR și un modul Progress era să se sfârșească tragic, dar de data asta, capsula Dragon nu este un vehicul activ: ea se va „opri”, relativ la ISS, iar brațul robotic al stației o va captura și conduce spre sasul de andocare. În viitor, dacă totul decurge conform capsula Dragon va transporta echipamente, provizii și astronauți spre și dinspre Stația Spațială Internațională.

Lasă un comentariu