X-37B își continuă misiunea

Mini-naveta spațială fără echipaj uman a forțelor aeriene SUA este pe orbită din 5 martie și se pare că își va prelungi șederea pe orbită programată inițial pentru doar 270 de zile.

Misiunea navetei este secretă, la fel și conținutul încărcăturii pe care a urcat-o pe orbită cu ajutorul unei rachete Altas V, dar un purtător de cuvânt al US Air Force a declarat că misiunea este una dinamică, dar fără a da un termen pentru finalizarea ei.

Asemănările cu naveta spațială sunt evidente: decolează ca o rachetă, dar aterizează ca un avion, un set de plăcuțe ceramice protejează fuselajul navetei la intrare, dar există și diferențe: X-37B nu poate transporta echipaj uman, dimensiunile sale sunt mult mai mici, plăcuțele ceramice sunt mai rezistente decât cele ale navetelor NASA iar electricitate la bord nu este asigurată de pile de combustie și ce panouri solare. Naveta forțelor aeriene poate ateriza folosindu-se de pilotul automat, așa cum a demonstrat deja primul model care a revenit pe Pământ în decembrie anul trecut, după o misiune de 244 de zile, stabilind un record pentru cel mai longeviv vehicul spațial reutilizabil. Anvergura navetei X-37B este de doar 4.5 metri și lungimea de 8.9 metri, ceea ce înseamnă că ar încape ușor în cala unei foste navete spațiale NASA (care are o lățime de 4.6 metri și o lungime de 18 metri).

Astronomii amatori pot urmări naveta X-37B, ea survolând și teritoriul României la o altitudine de 335 km, însă magnitudinea aparentă (între 3.0 și 5.2) o face greu de identificat cu ochiul liber. Modificările parametrilor orbitei observate de astronomii de la sol pot să reprezinte pregătiri și ajustări ale orbitei pentru revenirea pe Pământ, însă momentan X-37B nu dă semne că ar reveni la sol.

Vehiculul aflat în acest moment pe orbită este diferit de cel care a fost folosit anul trecut, dar ambele sunt din aceiași generație, X-37B, prima generație, X-37A, fiind folosită doar pentru teste aerodinamice în atmosfera Pământului. Boeing, compania care produce aceste navete spațiale, a anunțat în acest an că următoarea generație de navete, X-37C, vor avea un volum aproape dublu față de naveta aflată în acest moment pe orbită și nu exclude posibilitatea ca aceasta să poată transporta și un echipaj uman, putând fi astfel folosită pentru turism spațiale sau pentru aprovizionarea Stației Spațiale Internaționale, pe lângă misiunile secrete ale US Air Force.

 X-37B pe pista de aterizare, decembrie 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *