STS-135: Ultimul vals

Pentru că Atlantis este într-o formă excelentă, nefiind întâmpinate probleme care să necesite timp suplimentar pentru remediere, NASA a decis să confirme data lansării misiunii STS-135  pentru  8 iulie, ora 18:26. Așadar nu vă faceți alte planuri pentru după-masa de vineri, 8 iulie, luați o pungă de popcorn și urmăriți în direct lansarea și pregătirile de lansare, pentru că după această dată nici o altă navetă spațială nu va mai fi lansată și nici un american nu va mai pleca în spațiul cosmic de pe continentul natal pentru mulți ani de acum încolo. Momentul este cu adevărat unul istoric și trist în ceea ce privește explorarea spațiului, cel mai complex aparat de zbor construit vreodată va zbura pentru ultima dată și vor trece multe decenii până când cineva va mai pilota un aparat de zbor asemănător cu Naveta Spațială.