Faceți cunoștință cu Helene

Neobosita sondă Cassini aflată în sistemul saturnian din 2004, a efectuat de curând un survol al lui Helene, un satelit înghețat al gigantului Saturn. În data de 18 iunie 2011, Cassini a trecut la mai puțin de 7000 de kilometri de suprafața satelitului, transmițând imagini echipei de pe Pământ (imagini care pot fi văzute pe site-ul oficial al misiunii). Survolul i-a ajutat pe oamenii de știință  să cartografieze întreaga suprafață a lui Helene și să își facă o imagine mai bună despre istoria impacturilor suferite de sateliții saturnieni. Cassini s-a aflat însă cel mai aproape de Helene în data de 10 mai 2010, survolul de atunci aducând proba la 1820 kilometri de satelitul lui Saturn. Helene are un diametru de aproximativ 30 de kilometri și a fost descoperit în 1980, fiind denumit după Elena din Troia.

În această perioadă a anului, Saturn se poate observa în cursul serii până aproape de ora 01:00, spre sud-vest, fiind ușor de reperat deoarece pare foarte aproape de steaua Porrima, a treia ca strălucire din constelația Fecioarei, sub Arcturus.