Rusty Schweickart

Rusty Schweickart are 75 de ani și nu este un om obișnuit.

Pilot de vânătoare în misiune, se afla la o cafenea din Franța când a citit în presă despre zborul lui John Glenn. Era 21 februarie 1962 și Rusty luase deja o decizie ce avea să îi schimbe complet viața: avea să aplice pentru un post de astronaut, la NASA.

În octombrie 1963, cu mai puțin de o săptămână până să își sărbătorească ziua de naștere, Rusty Schweickart, împreună cu Buzz Aldrin, William Anders, Charles Bassett, Alan Bean, Eugene Cernan, Roger Chaffee, Michael Collins, Walter Cunningham, Donn Eisele, Theodore Freeman, Richard Gordon, David Scott și Clifton Williams aveau să fie selectați astronauți în cel de-al treilea val de recrutări al NASA. Din păcate Bassett, Chaffee, Freeman și Williams aveau să ne părăsească înainte de a efectua un zbor, însă ceilalți au fost printre cei mai norocoși oameni din lume.

Grupul 3 de astronauți NASA, de la stânga la dreapta, rândul de jos: Buzz Aldrin, Bill Anders, Charles Bassett, Alan Bean, Gene Cernan, Roger Chaffee. Rândul de sus Michael Collins, Walter Cunninham, Donn Eisele, Theodore Freeman, Richard Gordon, Rusty Schweickart, Dave Scott, Clifton Williams

Trei ani mai târziu se hotărâse deja că Rusty va face parte din echipajul lui Jim McDivitt ca rezervă a primul echipaj care avea să zboare într-o misiune Apollo. Asta însemna că erau candidații principali pentru al doilea zbor din program, însă tragicele evenimente din timpul misiunii Apollo 1 și întârzierea construcției modulului lunar aveau să dea puțin peste cap ordinea stabilită în 1963. Din motive politice, Apollo 8 avea să zboare în jurul Lunii, astfel că misiunii Apollo 9 îi revenea obiectivul de a testa pentru prima dată modulul lunar, însă pe orbita Pământului. Rusty nu a fost deloc deranjat de această schimbare de plan, misiunea conținea toate elementele necesare pentru a fi pe placul unui pilot de teste: avea să fie primul pilot al unei nave spațiale cu totul noi și extraordinare.

Chiar dacă misiunea Apollo 9 este astăzi într-un con de umbră, ea nu este cu nimic mai puțin importantă în lanțul de evenimente ce a dus la aselenizare. Apollo 9 avea să testeze componente critice fără de care pasul pe Lună nu ar fi avut loc iar Rusty Schweickart avea să joace un rol extrem de important.

Pe 3 martie 1969, cu mai puțin de 10 luni înainte de expirarea termenului fixat de președintele Kennedy pentru aselenizare, Apollo 9 pornește spre orbită, însă misiunea ia o întorsătură nefericită când în prima zi Rusty suferă de „rău de spațiu” şi vomită. Dacă s-ar fi întâmplat să fie într-un costum, într-o activitate extravehiculară, probabil acest lucru i-ar fi fost fatal, înecându-se înainte să poată fi adus înapoi în navă. Din acest motiv, activitatea extravehiculară a fost amânată și toți au înțeles pericolul în care se afla nu doar misiunea, dar întreg programul Apollo: fără testele critice din Apollo 9, aselenizarea probabil va fi amânată cel puțin câteva luni. Presiunea de pe umerii lui Rusty era imensă, un eșec de proporții naționale putea avea loc din cauză că el vomita în spațiu.

Surprinzător, a treia zi Rusty se simțea mai bine. Atât de bine încât McDivitt a comunicat celor de la sol că vor începe pregătirile pentru activitatea extravehiculară. Aceasta a decurs foarte bine, Rusty testând un sistem de menținere a vieții folosit ulterior în misiunile care aveau să aselenizeze. El a fost primul pilot al fragilului modulul lunar, testându-l pe orbita Pământului, efectuând manevre de rendezvous și andocare cu restul astronavei, pilotate de Jim McDivitt și Dave Scott.

În timpul ieșirii în spațiu, pregătindu-se pentru revenirea în capsulă, datorită unei reparații de ultim moment a unei camere video din interiorul acesteia, Rusty a rămas câteva minute fără un scop anume în afara modulului de comandă, neavând altceva de făcut decât să admire peisajul oferit de planeta de sub el. Aceste momente aveau să îl marcheze puternic pe Rusty, însă nu imediat. Au trecut cinci ani până când acesta a reușit să digere imensitatea momentului și să o poată asimila și transforma în ceva creativ.

Modulul lunar „Spider”, testat pe orbita Pământului în cadrul misiunii Apollo 9 de către Rusty Schweickart

După puțin peste 10 zile petrecute în spațiu, cei trei au revenit pe Pământ, cu toate obiectivele misiunii îndeplinite. Programul Apollo avea să continue, însă acest zbor avea să fie primul și ultimul pentru Rusty care a urmat un obositor program de investigare a răului de spațiu, de care suferise și alți piloți înaintea lui, dar care erau mult mai reticenți în a admite acest lucru sau în a se lăsa studiați. Astfel, el a petrecut prea mult timp în laboratoarele medicale în lunile ce au urmat misiunii Apollo 9 și nu a mai fost inclus în misiunile ulterioare. Abia după ce programul Apollo se încheiase, i s-a oferit un loc în echipajul de rezervă pentru misiunea Skylab-1, însă după eșecul acestei misiuni, Rusty și-a luat angajamentul de a rezolva rapid problemele cu care se confrunta noua stație spațială, transformând programul Skylab din ceea ce părea a fi un dezastru într-unul de succes.

Experiența personală de care a avut parte în timpul ieșirii în spațiu avea să îl schimbe profund pe Rusty. Acesta avea să se simtă responsabil pentru planeta pe care o văzuse de sus, de unde granițele politice nu erau vizibile și de unde tot Pământul îi apărea ca un întreg.

Rusty Schweickart în timpul activității extravehiculare din cadrul misiunii Apollo 9

Poate nu întâmplător, Rusty Schweickart avea să înființeze în 2002 fundația B612 (denumită astfel după imaginara planetă a Micului Prinț) care își propune nici mai mult, nici mai puțin decât să salveze planeta de un impact catastrofal cu un asteroid. Din 2002 și până în prezent, fundația lui Rusty caută să facă cunoscut pericolul la care suntem cu toți expuși, încercând să sensibilizeze guverne ca să deblocheze fonduri și mână de lucru pentru a nu sfârși cu toții precum au făcut-o dinozaurii acum 65 de milioane de ani. Ei nu aveau posibilitatea de a se apăra de acest pericol, noi o avem dar momentan o ignorăm.

L-am întâlnit pe Rusty Schweickart la workshopul de la București, din 8 mai 2011, dedicat apărării planetare. La 75 de ani, Rusty este încă activ, amabil, modest, informat. Îți răspunde la orice întrebare și o încercă să o facă în modul cel mai clar, indiferent că îl întrebi despre extratereștrii și OZN-uri, despre Apollo 9 sau despre efectul unei detonații nucleare în preajma unui asteroid. Nu te privește de sus și nu este arogant, deși este evident că unele întrebări ar putea să îl plictisească și probabil a răspuns la ele de sute de ori până acum. Nu refuză să dea autografe sau să facă poze ori de câte ori i se cere acest lucru. Este conștient de misiunea sa de a împărți cunoștințe și răspunsuri în întreaga lume și nu pare ca această activitate să îl obosească.

Mă bucur că am avut ocazia să povestim câtea zeci de minute, față în față. Pentru el a fost un tir obositor de întrebări din toate domeniile. Pentru mine, o ocazie unică în viață să am în față o legendă în carne și oase. Rusty Schweickart, nu a zburat pe Lună, nu a zburat spre Lună, dar a ajutat la aselenizare, la fel ca orice astronaut Apollo. Și mai mult decât atât, continuă să fie activ și, prin fundația sa, să deservească în continuare întreaga umanitate.

Rusty Schweickart la București, 8 mai 2011