Papa Benedict al XVI-lea în dialog cu ISS

Papa Benedict al XVI-lea a participat astăzi la un dialog cu echipajele reunite ale Stației Spațiale Internaționale și al navetei spațiale Endeavour.

Este pentru prima dată când Suvernul Pontif a participat la un astfel de eveniment, el punând câteva întrebări celor aflați pe orbită, felicitându-i pentru curajul și disciplina de care au dat dovadă, sfârșind prin a-i binecuvânta pe toți membri echipajelor. Dialogul a fost purtat în engleză însă la final Papa s-a adresat celor doi italieni în limba lor maternă, transmițând condoleanțe lui Paolo Nespoli, a cărui mamă a murit acum câteva săptămâni în timp ce astronautul italian se afla la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Roberto Vittori a primit înainte de începerea misiunii sale o monedă de argint de la Suveranul Pontif, reprezentând momentul creației conform picturii lui Michelangelo. Moneda a plutit prin Stația Spațială în timpul dialogului, iar Vittori a promis că o va înapoia Vaticanului după ce va ajunge pe Pământ.

Întreg evenimentul a durat mai puțin de 20 de minute și a fost transmis în direct de către NASA și ESA pe site-urile fiecărei agenții, după care cei de la bord și-au continuat activitățile obișnuite. Înregistrarea poate fi urmărită pe canalul NASA de pe YouTube.

Lasă un comentariu