NASA sprijină industria spațială privată

NASA a anunțat sumele cu care va sprijini patru companii americane pentru a-și dezvolta sisteme cu care SUA să poată ajunge din nou pe orbită fără a mai fi nevoie să apeleze la serviciile Rusiei, după retragerea navetei spațiale, programată pentru vara acestui an.

Astfel, Blue Origin primește 22 de millioane de dolari, Sierra Nevada Corporation, 80 millioane,  SpaceX 75 millioane și Boeing $92.3 millioane. Proiectul este o continuare a politicii recente inițiate de administrația americană prin care se încearcă stimularea instituțiilor private în industria spațială, prin dezvoltare și folosirea unor sisteme prin care SUA să aibe acces la spațiul cosmic, la Stația Spațială Internațională și dincolo de aceasta.

Două dintre companiile alese de NASA pentru acest parteneriat provin din mediul online: Blue Origin este condusă de fondatorul Amazon.com iar SpaceX de Elon Musk, fondatorul PayPal. Dintre acestea, cele mai îndrăznețe și în același timp realiste planuri le are SpaceX, care speră să poată efectua mai mult de 11 zboruri cosmice cu capsula Dragon, proiectată în cadrul companiei, înainte ca aceasta să poarte un echipaj uman, lucru care probabil se va întâmpla peste 3 ani, după ultimele estimări. Racheta Falcon 9 poate propulsa pe orbită o capsulă Dragon cu echipaj uman, însă o serie de upgrade-uri sunt necesare pentru acest lucru: un sistem de urgență instalat deasupra capsulei, pentru a o putea îndepărta rapid de Falcon 9 în cazul în care ceva nu funcționează în parametri normali la lansare, panouri de control, scaune pentru echipaj și climatizare la bordul Dragon. Toate aceste dotări suplimentare vor fi realizate din cele 75 de milioane de dolari primite de la NASA în cadrul programului CCDev2 (Comercial Crew Development, etapa a 2-a). Anul trecut Dragon a fost prima capsulă privată care a ajuns pe orbită și s-a întors în siguranță pe Pământ, SpaceX anunțând de scurt timp planurile pentru construirea celei mai puternic rachete după Saturn V, Falcon Heavy.

Capsula CST-100 proiectată de Boieng, în colaborare cu Bigellow nu este atât de avansată, însă dacă va fi finalizată, aceasta va putea transporta pe orbită până la șapte astronauți, putând fi propulsată de oricare dintre rachetele Atlas V, Delta IV sau Falcon 9 și putând fi refolosită pentru maxim 10 zboruri sau ca vaicul de salvare la bordul ISS (cu care poate rămâne andocată până la 210 zile).

Blue Origin propune un vehicul mai modest, reutilizabil, New Sheppard, capabil să decoleze și să aterizeze vertical și care să poată transporta un echipaj de trei oameni într-un zbor suborbital, la o altitudine maximă de 100 km.

Dream Chaser, vehiculul reutilizabil de la Sierra Nevada, este ceva mai îndrăzneț. Asemănător cu o mică navetă spațială, urmează să fie lansat vertical de către o rechetă Atlas V și să aterizeze orizontal, pe o pistă, Dream Chaser va putea transporta un echipaj de șapte astronauți pe LEO (low Earth orbit), putând fi folosită pentru accesul la ISS.

SpaceX speră să poată duce oameni pe orbită în capsula Dragon în 2013 iar celelalte companii au ca țintă 2015.

Rămâne de văzut care din aceste propuneri vor reuși să facă ce au promis, în caz contrar ele nu vor fi selectate în următoarea etapă a programului CCDev3, finanțat de NASA. Banii vor veni în tranșe stabilite în urma planului depus de fiecare companie în parte, până în mai 2012.

2 Comments

  1. X-37B este o navetă complet automatizată, fără echipaj uman, construită de Boeing pentru US Air Force. Fiind un vehicul militar, anumite detalii în ceea ce o privește sunt secretizate.

    Programul CCDev al NASA dorește să stimuleze partenerii privați în dezvoltarea de vehicule pentru zboruri cu echipaj uman. NASA speră să reducă astfel costurile necesare pentru a ajunge pe orbită, bazându-se pe tehnologii private, deși capsula Orion (un proiect al NASA) este aproape completă și va fi folosită probabil ca backup la sistemele private care vor lansa în viitori astronauți americani pe orbită și spre ISS.

    Pe scurt, da, X-37B este doar pentru misiuni militare, fără echipaj uman. NASA nu folosește X-37B și caută soluții pentru zboruri cu echipaj uman pentru a umple golul lăsat de retragerea navetelor spațiale (care sunt scumpe și bătrâne).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *