Curiosity e gata de drum

Curiosity, noul rover care urmează să ajungă pe suprafața planetei Marte în cursul anului viitor, este aproape gata pentru primul său drum: Florida. Aflat în acest moment în California, în laboratoarele JPL, Curiosity este asamblat aproape în totalitate, urmând ca în mai sau iunie să fie transportat la Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde va fi pregătit pentru drumul spre Marte. Întregul proiect costă peste 2 miliarde de dolari.

Lung de 3 metri (fără a pune la socoteală brațul și instrumentele sale) și greu de aproape o tonă, Curiosity este cel mai scump și cel mai avansat robot care va fi trimis pe suprafața unei planete. De mărimea unui mic automobil, acesta este dotat cu o sursă de energie nucleară, ceea ce înseamnă că nu va fi afectat de praful marțian ce îngreunează misiunea celorlalte rovere (Spirit și Opportunity) prin obturarea panourilor solare. Dezintegrarea unei surse radioactive (Pu-238) produce căldură, transformată apoi în electricitate prin efect Seeback. Astfel Curiosity va putea funcționa un timp îndelungat, indiferent de condițiile climatice de pe Marte, bineînțeles dacă nu va suferi alte defecțiuni neașteptate.

Roverul va avea la bord două computere identice, cu următoarea configurație: RAD750 CPU, 256 kB EEPROM, 256 MB DRAM și o memorie flash de 2GB. Acestea vor controla activitate roverului și instrumentele științifice de la bord: 3 camere, un spectrometru APXS, un gaz cromatograf, un alt spectrometru, de data asta cu quadrupol, pentru analiza atmosferei, un detector de radiații, pentru a cunoște nivelul de radiații de pe Marte, în amânunt esențial pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman, precum și alte câteva instrument cu un scop precis, care vor face probabil subiectul unui articol viitor. În general, Curiosity va studia compoziția atmosferei marțiene, compoziția solului și a rocilor întâlnite și va căuta urme de eventuale procese metabolice care ar putea indica prezența vieții pe Marte în prezent sau în trecutul Planetei Roșii.

Curiosity va ateriza pe suprafața planetei Marte într-un mod inedit: după ce o capsula în care va fi împachetat va traversa o bună parte a amtosferei, o parașută va accentua frânarea iar în ultima porțiune a drumului spre sol o serie de rachete vor reduce viteza roverului care va fi coborât din capsula sa pe suprafața planetei cu un cablu. Acesta se va desprinde apoi și capsula se va îndepărta de rover. Întreg procesul va fi automotizat și poate fi urmărit aici, într-o simulare efectuată de JPL.