Naveta Spațială: Origini (1)

James Webb a fost administratorul NASA din 1961 până în 1968, fiind o foarte bună punte de legătură dintre adminstrația SUA și oficialii SUA. Relațiile dintre James Webb și președintele Johnson s-au răcit în 1968 și Webb a demisionat înainte de aseenizarea din 1969. În acea vreme, NASA nu își făcea planuri pentru perioada ce va urma după Apollo (pe atunci era programate misiuni până la Apollo 20 care aveau să dureze până la mijlocul anilor ’70). Tom Paine a preluat administrarea agenției în 1969, o perioadă în care când viitorul NASA părea unul luminos prin prisma realizărilor din programul Apollo. Deoarece aterizările în ocean din timpul misiunilor Mercury, Gemini și Apollo au fost foarte costisitoare, unele proiecte au căutat soluții pentru aterizări pe uscat, aceste proiecte fiind germenii navetei spațiale de astăzi.

În 1969 președintele Nixon l-a însărcinat pe vicepreședintele Spiro Agnew cu formarea unei comisii care să studieze viitorul NASA, comisie din care au făcut parte persoane ca Tom Paine, Bob Seamans sau Lee Dubridge. În 1969, după un studiu de șase luni, viitorul NASA cuprindea un sistem de transport spațial care ar fi inclus Luna și în final Marte. Pentru început, ar fi fost construită o stație spațială cu un diametru de 9 metri, pentru a adăposti până la 12 oameni. Două astfel de stații spațiale ar fi fost pe orbita Pământului, una pe orbita Lunii. Planul includea și o bază pe suprafața satelitului nostru natural. O rachetă cu propulsie nucleară ar fi fost folosită pentru transferul resurselor de pe orbita Pământului pe orbita Lunii, o naveta spațială în două trepte, recuperabilă, care ar fi executat 100-150 de zboruri anual, o stație SkyLab 2 care ar urma să primească 5 vizite anuale. Producția de rachete Saturn 1B și Saturn V ar fi continuat pentru această nouă stație spațială. Planeta Marte urma să fie vizitată în jurul anului 1983, după acumularea de cunoștiințe în stațiile spațiale despre comportarea corpului uman supus timp îndelungat gravitației scăzute și după dezvoltarea operațiunilor de tranfer de combustibil pe orbită, necesare unui zbor spre Marte.

Între timp, bugetul NASA alocat pentru zborurile cu echipaj uman s-a prăbușit de la 3.8 miliarde de dolari în 1966 la 1.7 miliarde de dolari în 1972, pe fondul reducerilor bugetare suferite de agenția spațială americană în acea perioadă, cauzate în principal de razboiul din Vietnam. Unul din senatori a propus chiar anularea programului navetei spațiale, votul în Congresul SUA a fost foarte echilibrat (50:50) și doar votul vicepreședintelui de atunci a înclinat balanța în favoarea construcției navetei spațiale.

Tom Paine știa că pentru a ajunge pe Marte trebuia să avem o stație spațială pe orbita Pământului și a continuat să susțină această idee, chiar dacă se formase deja un curent favorabil construcției prioritare a navetei spațiale. Propunerea lui Paine însemna și continuarea producției de Saturn V, rachete extrem de scumpe care ar fi avut nevoie de o suplimentare a bugetului NASA. Din cauza acestor divergențe, Tom Paine părăsește poziția de administrator al agenției la mijlocul anilor 70.

La începutul anilor 70, NASA era în pericol de a-și pierde complet capacitatea de zboruri spațiale cu echipaj uman, după terminarea programului Apollo. Pentru a reduce costurile prezenței umane în spațiu, toată lumea era de acord în acei ani că soluția optima era o navetă spațială reutilizabilă. Datorită constrângerilor bugetare, pentru a menține naveta spațială pe masa de lucru, misiunile Apollo 18 și 19 au fost anulate împreună cu Saturn 1B, Saturn V și SkyLab 2 (care a fost deja construită într-o proporție destul de mare), s-a renunțat la cele trei stații spațiale din proiectul inițial. Studiile pentru propulsia nucleară nu au mai început iar programul pentru explorarea planetei Marte a fost amânat. Din tot proiectul original a mai rămas doar planul pentru naveta spațială datorită faptului că aceasta promitea refolosire și implicit costuri scăzute (relația dintre reutilizare și costuri scăzute era unanim acceptată în acea perioadă, pe toate planurile). Pentru a deveni profitabilă și mai ieftină decât lansările balistice clasice, naveta spațială trebuia să efectueze aproximativ 100 de zboruri anual, cifră cu care oficiali vremii au fost de acord pe când naveta spațială era în stadiu de proiect.

Va urma.

(Text adaptat după cursul MIT 16.885J / ESD.35J Aircraft Systems Engineering)