X-37B aterizează în California

X-37B (OTV-1, Orbital Test Vehicle 1), naveta spațială secretă a forțelor aeriene americane, a aterizat astăzi pe pista bazei militare Vandenberg din California, după 220 de zile petrecute pe orbită, înregistrând și o premieră pentru zborurile spațiale americane: prima revenire de pe orbită și aterizare complet autonomă a unui vehicul spațial, la doar 22 de ani după ce sovieticii reușeau același lucru cu Buran.

Lansarea navetei, caracteristicile tehnice și misiunea acesteia au fost înconjurate de mister, armata americană păstrând secrete multe din detaliile acestei misiuni. Totuși, poziția navetei pe orbită a fost descoperită de astronomii amatori, chiar dacă acesta s-a modificat de mai multe ori de-a lungul celor 220 de zile ale misiunii.

Inițial, X-37B, construită de către Boeing, trebuia să fie lansată folosind o navetă spațială din flota NASA, însă după dezastrul care a dus la pierderea navetei Columbia, au fost sistate orice alte misiuni ale navetelor pentru terți, asta incluzând și misiunile pentru armata SUA, X-37B fiind în final lansată în aprilie 2010 de către o rachetă Atlas V. Lungă de 8.9 metri, cu o avengură a aripilor de 4.5 metri și înaltă de 2.9 metri, OTV-1 cântărește 5 tone. Nu se cunosc detalii despre viitoarele misiuni, dar probabil că acesta nu a fost decât doar primul zbor pentru X-37B, nicidecum ultimul.