Lansare Orion în 2013?

Lockheed Martin nu mai are răbdare să aștepte limpezirea birocrației de la NASA și plănuiește să lanseze pe cont prorpiu capsula Orion, produsă de corporația sus-amintită pentru agenția spațială americană, inițial ca parte a proiectului Constellation. Pentru a se încarda în liniile directoare trasate de președintele american pentru NASA, Lockeheed Martin consideră că o lansare test a capsulei trebuie să aibă loc în 2013 pentru ca un echipaj uman să poată folosi capsula în 2015, după cum doresc oficialitățile americane. Pentru că planurile pentru construirea unei noi rachete nu sunt încă nici pe departe definitivate, Lockheed Martin vor folosi o rachetă Delta IV, urmând ca aceasta să fie lansată de la complexul din Cape Canaveral.

Rachetele Delta IV sunt folosite de către forțele aeriene americane din 2002 pentru a transporta diverse încărcături pe orbită, acestea efectuând 14 zboruri până în prezent, din care doar unul nu a decurs conform planului, dar toate lansările au fost lipsite de pericole majore. Pentru a putea transporta echipaj uman, rachetele Delta IV trebuie modificate, mai ales pentru montrea unei alte rachete de putere mai mică în vârf care ar desprinde capsula Orion în cazul unei situații de urgență.

Racheta Delta IV Heavy pe rampa de lansare

Zborul test din 2013 ar urma să verifice stabilitatea capsulei Orion, eficiența scutului împotriva micrometeoriților în timpul operațiunilor orbitale și sistemul de parașute pentru revenire pe Pământ. Pentru lansare, va fi folosită varianta heavy a rachetei Delta IV, capabilă să urce peste 22 de tone pe LEO (low Earth orbit, orbită terestră joasă). Pentru aceasta, motorul RS-68, o evoluție a motoarelor principale ale nevetei spațiale, va arde nu kerosen cum se întâmplă de obicei în cazul primei trepte a unei rachete, ci va fi propulsat de oxigen și hidrogen lichid.

Capsula Orion, pe orbita Lunii (simulare)

Orion a fost una din componentele principale ale programului Constellation care urma să poaret din nou astronauții americani spre Lună. Administrația Obama a renunțat la proiect, din care a păstrat capsula Orion, capsulă ce va fi folosită pentru zboruri spre Stația Spațială Internațională și pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre asteroizi, pregătind drumul primilor oameni spre Marte. Orion va fi folosită și ca un sistem rapid de abandonare a ISS în cazul unei catastrofe orbitale, pentru a reduce dependența Statelor Unite de capsulele rusești Soyuz care îndeplinesc în prezent acest rol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *