Phobos în vizorul Mars Express

Mars Express, sonda europeană aflată pe orbita lui Marte din 2003, a surprins o imagine spectaculoasă a lui Phobos, unul din cei doi sateliți naturali ai planetei vecine.

Credit: ESA / DLR / FU Berlin (G. Neukum)

Pentru o mai bună rezoluție, click aici. Imaginea a fost identificată de către un membru al site-ului Unmanned Spaceflight în datele brute trimise spre Pământ de către camera HRSC (High Resolution Stereo Camera) a sondei Mars Express și a fost popularizată de  Emily Lakdawalla pe blogul Planetary Society.

Cu un diametru de doar 11 kilometri, Phobos orbitează în jurul lui Marte la o altitudine de aproximativ 6000 km. Orbita sa instabilă va duce în final la impactul satelitului cu suprafața marțiană. Anul viitor, o misiune rusească Phobos-Grunt își propune aterizarea pe Phobos și aducerea de probe din solul acestuia înapoi pe Pământ.

Lasă un comentariu