Propulsia navetei spaţiale (3)

Ajunsă pe orbită, naveta spaţială are nevoie să îşi poată schimba orientarea, pentru diverse manevre. De exemplu, pentru a proteja încărcătura, aceasta este întodeauna îndreptată spre Pământ, burta navetei fiind îndreptată spre soare, plăcuţele ceramice ajutând la protecţia termică a încărcăturii şi a sistemelor de la bord. Pentru manevrele de rendezvous sau deorbitare, sunt necesare orientări la care nu se poate ajunge altfel decât folosind propulsoare RCS (Reaction Control System). Acest sistem este folosit încă de la primele nave cosmice care au ajuns pe orbită. În lipsa gravitaţiei, nu este necesar un impuls prea mare pentru a roti nava în jurul uneia dintre axe. Astfel, prin expluzarea unei mici cantitaţi de gaz cu o viteză suficient de mare, naveta cosmică sau orice altă navă care orbitează Pământul, îşi poate schimba orientarea, printr-o rotaţie controlată în jurul unei axe de simetrie. Propulsoarele RCS pot fi folosite pentru a suplimenta OMS, dar ele sunt prea slabe pentru a suplimenta motoarele principale (aportul adus de RCS comparativ cu SME este nesemnificativ). Ele sunt însă de folos imediat după desprinderea de SRB, în timpul lansării, şi imediat după desprinderea de rezervorul principal, pentru a deplasa naveta departe elementele de care tocmai s-a dispersat. În timpul manevrei de deorbitare, propulsoarele RCS sunt folosite în afara atmosferei, până când aceasta devine suficient de densă pentru ca flapsurile navetei să fie eficiente. În cazul unei misiuni eşuate, RCS poate fi folosit pentru evacuarea de urgenţă a combustibilului în exces rămas la bord, pentru a reduce masa navetei.

Propulsoarele unei navetei spaţiale sunt plasate în faţă (pe botul acesteia) şi în partea laterală din spatele navetei, în stânga, respectiv în dreapta. În total sunt 44 de orificii prin care pot fi evacuate gazele propulsoarelor RCS, din care 38 principale şi 6 suplimentare, care sunt folosite doar pentru controlul fin al orientării pe orbită, fiind de 30 de ori mai slabe decât cele principale. Orificiile din botul navetei sunt în număr de 16 (14 principale şi 2 suplimentare) în timp ce în spate, pe fiecare parte sunt câte 12 orificii primare şi 2 secundare.

Combustibilul pentru propulsoarele RCS este identic cu cel pentru OMS monometilhidrazină (oxidant fiind tetraoxidul de azot). La fel ca în cazul OMS, un modul conţine tubulatura necesară pentru controlul combustibilului, rezervorul de combustibil, rezervorul de oxidant şi două rezervoare de heliu, precum şi un sistem electric de încălzire pentru a preveni îngheţarea combustibilului în cazul unei misiuni de lungă durată. Chiar dacă folosesc acelaşi combustibil, OMS şi RCS au linii separate de transport al combustibilului, din cauză că RCS nu suportă debitele mari necesare pentru OMS.

Computerul de la bord are control direct asupra propulsoarelor, iar acestea de rândul lor trimit date despre presiuni, temperaturi şi poziţia diverselor valve din componenţa lor, date care sunt afişate la bord şi trimise în timp real pe Pământ, pentru a fi analizate constant în timpul unei misiuni.

Imagine pusă la dispoziţe prin amabilitatea http://www.nasaspaceflight.com.