JAXA porneşte spre Venus

Agenţia spaţială japoneză JAXA a lansat astăzi o rachetă H-IIA la bordul căreia se află nu mai puţin de 6 instrumente ştiinţifice, din care patru sateliţi tereştrii, o sondă orbitală care va pleca spre Venus şi un experiment inedit. Lansarea a fost programată iniţial pentru 17 mai, însă a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Akatsuki, sau Planet-C, este o sondă care i se va alătura pe orbita venusiană sondei Venus Express, lasantă de ESA. Akatsuki va studia compoziţia şi dinamica atmosferei planetei Venus. Momentan Akatsuki se află în stare bună, JAXA a confirmat deschiderea panourile solare ale satelitului, urmând ca acesta să ajungă pe orbita lui Venus în decembrie. Primele teste ale aparaturii de la bord vor fi făcute zilele acestea, prin studierea Pământului. Mai multe detalii despre misterioasa atmosferă a lui Venus, pot fi găsite aici.

Tot la bordul rachetei H-IIA se află şi o sondă mai puţin obişnuită. Este vorba despre IKAROS, o sondă care urmează să fie propulsată de lumina Soarelui. În câteva săptămâni, IKAROS îşi va deschide o imensă folie care va capta fotonii solari (lumina soarelui) şi folosind impulsul acestora, se speră că nava se va deplasa, principiu oarecum similar cu cel a propulsiei vaselor cu pânze de pe vremuri, doar că în loc de vând, sonda va folosi lumina Soarelui. Desigur, viteza iniţială va fi destul de mică, dar în timp aceasta va creşte constant, ajungându-se la viteze suficient de mari pentru a putea fi explorate planetele din sistemul nostru solar. IKAROS îşi propune doar să testeze această tehnologie, care ar putea revoluţiona propulsia sondelor care vor explora adâncurile spaţiului în viitorul apropiat. Aceasta nu este prima încercare de testare a tehnologiei propulsiei cu pânze solare, însă încercările precedente, din 2005 şi din 2008 au eşuat datorită problemelor întâmpinate la lansarea rachetelor purtătoare. De data aceasta lansarea rachetei purtătoare a fost un succes şi IKAROS este pe orbită, iar dacă totul decurge conform planului, aceasta va porni spre Venus, în urma sondei Akatsuki (propulsată de motoare chimice clasice).

The Planetary Society doreşte să lanseze o navă similară până la sfârşitul acestui an, denumită LightSail-1. Puteţi contribui la succesul acestei misiuni printr-o donaţie sau prin înregistrarea ca membru al The Planetary Society.

Cele două sonde vor plimba prin spaţiul interplanetar câte un DVD pe care se află numele membrilor The Planetary Society, însă Akatsuki mai are suplimentar o placă pe care sunt inscipţionate numele oricărui doritor împreună cu un scurt mesaj (The Planetary Society a pus la dispoziţie un site pentru acest lucru).

H-IIA a mai transportat pe orbită încă alte patru sonde construite de universităţi sau diverse instituţii din Japonia, una din acesta este a treia sondă care va pleca spre Venus, denumită iniţial UNITEC-1 şi redenumită Shin-en.

2 Comments

  1. „Este vorba despre IKAROS, o sondă care urmează să fie propulsată de vântul solar. …., sonda va folosi lumina Soarelui.”
    Cred ca este o mica neclaritate aici: vantul solar nu este acelasi lucru cu presiunea radiatiei solare pe care il vor folosi pentru propulsia „zmeului” solar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *