MRO a transmis 100 terabiţi

Cel mai nou satelit artificial al planetei Marte, Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), lansat de NASA în 2005 şi care orbitează Planeta Roşie din 2006, a stabilit ieri un record în materie de cantitate de informaţie trimisă spre Pământ: 100 terabiţi (12.5 terabytes), valoare ce reprezintă un volum de date de trei ori mai mare decât transmisiile tuturor celorlalte sonde fără echipaj uman la un loc.
MRO este echipată cu şase instrumente ştiinţifice (trei camere, două spectrometre şi un radar) şi a încheiat cu succes prima fază a misiunii sale de explorare a Planetei Roşii, în prezent sonda îşi continuă studiile asupra suprafeţei şi atmosferei planetei vecine. Datele sunt transmise spre Pământ folosind o antenă cu diametru de 3 metri, folosind o viteză de 6 megabiţi pe secundă (750 KB/s). Camerele de la bord au permis cartografierea Planetei Roşii la o rezoluţie de 6 metri/pixel (50% din suprafaţa lui Marte, până în prezent) sau 30 cm/pixel (1% din suprafaţă). MRO a pus în evidenţă existenţa apei lichide pe suprafaţa lui Marte în trecutul geologic al planetei şi radarul de la bordul sondei a confirmat de curând existenţa unor imense cantităţi de apă îngheţată în subteran, uneori expusă la suprafaţă datorită craterelor recente.

Lasă un comentariu