Mars 2: primul obiect terestru pe Marte

Acum 38 de ani, în data de 27 noiembrie 1971, sonda sovietică Mars 2 devenea primul obiect artificial care a lovit suprafaţa planetei Marte, lasând pe suprafaţa acesteia un rover nefuncţional şi stema statului sovietic şi dând o altă interpretare sintagmei „Planeta Roşie”.

Mars 2 a fost lansat în data de 19 mai 1971, folosind o rachetă Proton, şi conţinea atât un orbiter, cât şi un lander, care urma să transmită imagini de pe suprafaţa lui Marte şi să înregistreze o serie de parametrii: temperaturi, presiune, compoziţia atmosferei, etc. Din păcate, unghiul sub care a intrat landerul în atmosfera lui Marte fost unul greşit, aşa că viteza de coborâre de 6 km/s a fost mult prea mare, landerul prăbuşindu-se într-o zonă necunoscută, devenind evident neoperaţional.

Misiunea Mars 3 care a urmat în decembrie 1971 (identică cu Mars 2) a transmis prima imagine de pe suprafaţa Planetei Roşii (cea de la începutul articolului de faţă), înainte ca legătura radio cu sonda să se înterrupă brusc după 20 de secunde. Totuşi, datele transmise de cele două misiuni au ajutat la crearea unor hărţi ale planetei Marte, au detectat munţi înalţi de 22 de km, a fost identificat hidrogen în straturile superioare ale atmosferei marţiene, au fost înregistrate temperaturi la suprafaţă între -110 şi +13 grade Celsius, presiuni între 5.5 şi 6 milibari, vapori de apă în atmosferă de 5000 de ori mai puţini decât în atmosfera Pământului sau particule de praf aflate la 7 km în atmoferă, provenite de la furtuni. Astfel cele două misiuni au contribuit enorm la lărgirea câmpului de cunoştiinţe despre Planeta Roşie.

Imagine: Ted Stryk / Academia de Ştiinţe din Rusia