Stardust@Home

Stardust este o sondă trimisă de NASA să se întâlnească cu o cometă și să adune material din coada acesteia. Pe lânga asta, Stardust mai avea misiunea de a colecta praf stelar într-un material cu totul special denumit aerogel. Misiunea a fost un succes total, sonda întorcându-se cu bine acasă, supraviețuind intrării prin atmosferă la o viteză record.

Aerogelul a ajuns cu bine în laboratoarele NASA (din Houston, Centrul Spațial Johnson), dar studierea fiecarui micron din prețioasa substanță ar dura ani întregi, încât nu sunt puse la dispoziție decât două microscoape și un personal limitat. Așa că, în mod automat, sunt făcute fotografii bucăților de aerogel, fotografii puse la dispoziția oricui dorește să ajute cercetătorii să găsească urme de fire de praf solar. Aerogelul este plin de alte prostii și se estimează că sunt în total nu mai mult de 50 de astfel fire, așa că oricine are norocul și răbdarea să găsească așa ceva (efectiv acul în carul cu fân) va fi co-autor la articolul publicat cu această ocazie și va avea dreptul să își numească particula după cum dorește. Dacă însă sunteți conștiincioși dar mai puțin norocoși și nu găsiți nimic, Universitatea Berkeley oferă câteva premii de consolare constând într-un tur al laboratoarelor lor (dar nu poate plăti și drumul până acolo).

Pentru a particpa la Stardust@Home, trebui să citiți detaliile de pe site-ul oficial, să urmați un scurt curs online pentru a învăța cum să detectați urmele lăsate de potențialele fire de praf solar și să dați un test pentru a demonstra că v-ați însușit cunoștiințele necesare, abia după acest pas vi se va permite deschiderea unui cont. După care, vă sunt puse la dipsoziție imaginile și vânătoarea prafului stelar și a unui articol cu adevărat important începe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *