Lansarea Ares I-X devansată cu 4 zile

Primul zbor al rachetei Ares I-X, prevăzut iniţial pentru 31 octombrie, a fost devansat cu 4 zile, lansarea fiind programată acum pe 27 octombrie, de la Centrul Spaţial Kennedy. Ares I-X este o rachetă care simulează viitoarele rachete care vor duce astronauţi americani pe Lună, Ares I şi Ares V. Testul de luna viitoare va folosi un booster modificat al actualei navete spaţialem, cu mărimea, forma şi greutatea viitoarei Ares I, pentru a testa componente hardware şi parametrii critici pentru următoarele modele Ares. În locul capsulei Orion se află doar balast, un test integrat al celor două componente fiind programat abia în 2015.

Ares I-X va accelera până la 4.7 Mach, şi la două minute după lansare şi la 40 km altitudine, va avea loc desprinderea primei trepte, altitudinea maximă la care va ajunge partea superioară fiind 45 km. Prima treaptă va fi recuperată din oceanul Atlantic şi datele culese de acesta din timpul zborului vor fi ulterior analizate şi integrate în următoarea fază a programului Constellation.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *