parsec.ro

despre spațiu.

Primul eșec Falcon 9

Racheta Falcon 9 s-a dezintegrat astăzi deasupra oceanului Atlantic, la 2 minute și 20 de secunde de la lansare. Este primul eșec al acestui tip de rachetă pentru cei de la SpaceX.

nasafalcon759

Lansarea de astăzi era așteptată cu interes pentru că, după desprinderea primei trepte a rachetei, aceasta trebuia să încerce, pentru a treia oară, să revină controlat și să aterizeze pe o platformă care o aștepta în apele Atlanticului. Lansarea în sine părea una de rutină, după ce SpaceX a lansat în trecut 18 rachete Falcon fără probleme majore. Însă înainte de desprinderea treptelor, ceva s-a întâmplat și racheta s-a dezintegrat la o altitudine de 45 kilometri și o viteză de 1.5 km/s.

Misiunea principală a rachetei era transportul unei capsule Dragon spre Stația Spațială Internațională, plină cu provizii pentru echipaj, echipamente științifice (experimentele ale studenților pierdute în urma exploziei rachetei Antares de anul trecut) și diverse componente care urmau să fie folosite la bordul stației spațiale (cele mai importante fiind un nou adaptor pentru andocarea viitoarelor vehicule vizitatoare – IDA, un costum pentru activități extravehiculare și un nou sistem de filtre pentru recircularea apei).

Administratorul NASA, Charles Bolden, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la eșecul de astăzi a companiei SpaceX, unul din partenerii privați ai agenției spațiale americane care execută misiuni comerciale pentru aprovizionarea Stației Spațiale Internaționale. Misiunea de astăzi ar fi fost a opta, după șapte misiuni derulate cu succes de SpaceX.

Echipajul aflat pe orbită la bordul ISS este însă în afara oricărui pericol, chiar dacă și nava rusească Progress M-27M, care urma să transporte provizii, a fost pierdută fix acum 2 luni de zile, în 28 aprilie 2015. Rezervele de alimente de pe ISS sunt suficiente până în luna octombrie dacă nici un alt transport nu va ajunge la bordul stației. Dar săptămâna viitoare este programat un nou zbor Progress, iar în luna august spre ISS va decola și o navă japoneză HTV. Dacă proviziile ajung pentru mai puțin de 45 de zile, atunci încep discuțiile cu privire la părăsirea acesteia de către echipaj, dar nu suntem încă în acel moment și sperăm să nici nu fie cazul pentru astfel de proceduri în viitorul apropiat.

În ce privește nava rusească Progress, pentru a evita problemele din ultima misiune, care au dus la pierderea navei, a fost înlocuită cea de-a treia treaptă a rachetei cu o configurație mai veche. Lansarea este programată pentru vineri, 3 iulie 2015.

O altă lansare Orbital este programată pentru sfârșitul anului, folosind racheta proprie Antares. Dacă va fi necesară o lansare mai rapidă decât permite racheta Antares, capsula Cygnus poate fi la nevoie montată și pe o rachetă Atlas V.

Oficialii NASA au precizat că acest eșec nu va modifica orarul lansărilor viitoare și vom avea în continuare 6 astronauți pe Stația Spațială Internațională și nu va fi nevoie reducerea echipajului la 3. Un echipaj redus înseamnă deja probleme în ce privește menținerea stației în parametri normali și având în vedere situația proviziilor de la bord, nu este necesar acest pas.

NASA are proceduri pentru pierderea unui vehicul cargo, însă situația de față este delicată pentru că au fost pierdute trei astfel de vehicule, toate diferite, o situație care nu a fost anticipată (Cygnus/Orbital – 28 octombrie 2014, Progress/Roscosmos – 28 aprilie 2015, Dragon/SpaceX – 28 iunie 2015).

SpaceX a confirmat că prima treaptă a funcționat nominal, iar capsula Dragon a supraviețuit în prima fază dezintegrării rachetei, pentru că aceasta a continuat să transmită date telemetrice după explozie. Cauza nu este încă foarte clară, dar datele pe care le avem în acest moment converg spre o problemă apărută la cea de-a doua treaptă, unde a fost observată o creștere a presiunii chiar înainte de dezintegrare. Probabil dacă în capsulă se afla un echipaj, acesta ar fi supraviețuit, pentru că în viitor aceste capsule vor avea posibilitatea de a se depărta de o rachetă care explodează. Un astfel de sistem a fost testat cu succes de SpaceX chiar luna trecută, dar nu a fost prevăzut pentru misiunea de astăzi și nici nu va fi prevăzut pentru zboruri cargo. Deși oficialii SpaceX nu au confirmat oficial, lansarea unei rachete Falcon 9 costă cel puțin 60 de milioane de dolari, în timp ce NASA a plătit 133 de milioane de dolari pentru această misiune, sumă care include și capsula Dragon și care acoperă și o parte din costurile asociate cu dezvoltarea capsulei.

În funcție de cauzele acestui accident, oficialii NASA au declarat că vor stabili ulterior dacă programul care urmărea să lanseze un echipaj cu capsula Dragon 2 în 2017 rămâne nemodificat, dar s-au declarat optimiști, la fel ca și reprezentanții companiei SpaceX. Aceștia din urmă au precizat că acest incident nu va influența celelalte planuri ale companiei, aici incluzând probabil și viitorul lansator Falcon Heavy.

Investigația asupra cauzelor exact ale dezintegrării va dura probabil câteva luni de zile, perioadă în care rachetele Falcon 9 râmân consemnate la sol. Următoarele două lansări erau programate pentru luna august, când urma să fie lansat satelitul Jason 3, respectiv satelitul de telecomunicații SES-9. SpaceX a câștigat de curând în instanță dreptul de a participa la licitațiile organizate de US Air Force în vederea lansărilor de sateliți militari, întrerupând astfel monopolul instituit de o bună perioadă de timp de consorțiul ULA.


Lansare (cameră NASA)
Lansare (cameră SpaceX)
Declarația administratorului NASA, Charles Bolden
Conferința de presă post-lansare

S-a trezit Philae!

În data de 6 august 2014, sonda Rosetta reușea întâlnirea cu cometa 67P/Churyumov–Gerasimenko și mai mult decât atât, Rosetta a inițiat o serie de manevre care avea să o țină aproape de nucleul cometei, o premieră în istoria explorării spațiului. A spune că Rosetta se află pe orbita cometei nu este o formulare prea corectă pentru că masa cometei nu este suficient de mare încât să genereze un câmp gravitațional îndeajuns de puternic pentru a păstra sonda pe orbită stabilă. Dar folosindu-se de propulsoare, Rosetta dansează în jurul cometei, când mai aproape, când mai departe de aceasta și se află și acum acolo, în jurul ei.

14 noiembrie 2014 aduce o nouă premieră pentru misiunea europeană: un roboțel, nu mai mare decât o mașină de spălat, se desprinde de Rosetta și se îndreaptă spre nucleul cometei cu o misiune îndrăzneață: fixarea pe suprafața acesteia, pentru a capta date științifice de acolo de unde nici o altă sondă nu a mai ajuns vreodată. Din păcate, lucrurile nu au mers prea bine pentru Philae și o serie de defecțiuni l-au împiedicat pe acesta să ajungă în locul dorit de cercetători. Nu s-a fixat de suprafață, a sărit de câteva ori și a ajuns într-o vale umbrită, într-un unghi nefavorabil, de unde Soarele nu a mai putut să-i încarce bateriile folosind panourile solare. După 60 de ore în care a transmis peste 80% din datele științifice așteptate de cercetători, bateriile s-au consumat și Philae s-a stins. Adică a intrat în hibernare, în speranța că în viitor când cometa se va apropia de Soare, panourile solare vor putea colecta energia necesară pentru reîncărcarea bateriilor. Dar pe zi ce trece, speranța de a lua din nou legătura cu Philae scădea: nu se știa cu exactitate locul unde se afla roboțelul și unii credeau că gravitația prea slabă a cometei i-a făcut vând și că Philae ar pluti aiurea prin spațiul interplanetar. Dacă ar fi fost așa, misiunea tot ar fi fost un succes, pentru că majoritatea datelor științifice au fost colectate și transmise spre Pâmânt.

Dar nu a fost așa! Într-un din cele mai frumoase povești ale explorării spațiului cosmic, Philae revine la viață! În cursul serii de ieri, acesta a transmis acasă peste 300 de pachete de date, timp de 85 de secunde, în principal cu telemetrie. Philae arată bine, spun specialiștii, și este gata să-și continue misiunea! El a înregistrat date și în trecut, pentru că are stocate în memoria internă peste 8000 de pachete de date care așteaptă să ajungă pe Pământ, însă va trebui să mai așteptăm până când va fi posibilă o nouă sesiune de comunicare cu Rosetta (Philae se folosește de sistemele de comunicație de pe sonda mamă pentru a trimite date pe Pământ).

Știrea vine la câteva zile după ce ESA a anunțat că ar fi identificat locul unde ar fi ajuns în cele din urmă Philae, analizând câteva imagini de înaltă rezoluție transmise de Rosetta. Însă nu puteau fi prea siguri, imaginile nu erau suficient de concludente. Știrea de astăzi este însă una de bun augur pentru întreaga misiune și cu siguranță în următoarele zile, ESA ne va ține la curent cu locația și starea lui Philae.

În prezent, cometa 67P/Churyumov–Gerasimenko continuă să se apropie de Soare și va ajunge la periheliu (cel mai apropait punct de Soare) în 13 august 2015.

Progress M-27M

În primele minute ce au trecut după lansarea de azi dimineață de la ora 10:09, nimic nu părea să fie în neregulă cu misiunea rachetei Soyuz 2 1-A. Totul a decurs normal și părea a fi o nouă lansare reușită pentru capsula Progress M-27M, încărcată cu aproximativ 3 tone de provizii, combustibil și experimente pentru Stația Spațială Internațională, unde urma să ajungă peste doar 6 ore. După ce a dispărut din câmpul vizual, pe o vreme perfectă și un cer senin, capsula a raportat desprinderea de treapta secundară a rachetei și desfășurarea cu succes a panourilor solare. După care, au început problemele.

6104073_origLansarea capsulei Progress M-27M la bordul unei rachete Soyuz 2 1-A, ce nu anunța seria de probleme ulterioare

Este pentru a doua oară când Soyuz 2 1-A este folosită pentru lansarea unei rachete Progress, în locul venerabilei Soyuz-U, din care este derivată. După plasarea pe o orbită intermediară, capsula ar trebui să-și activee propulsoarele și să-și modifice orbita, în vederea rafinării parametrilor orbitali pentru a realiza întâlnirea cu ISS. O orbită intermediară înseamnă un periheliu la o altitudine scăzută, ceea ce face semnificativ efectul interacțiunii cu atmosfera terestră, lucru ce duce la pierderea constantă de altitudine și în cele din urmă dezintegrarea navei. Evident că andocarea programată pentru astăzi a fost anulată, pentru că la primele semne ale unei probleme, procedura a fost schimbată pentru o andocare clasică în locul uneia expres de 6 ore, exersată frecvent în ultimii ani. Însă peste câteva ore, NASA a revenit asupra deciziei și a precizat că andocarea se amână pentru nu orizont de timp nedefinit.

Problemă a fost generată de o serie de defecțiuni la bordul capsulei care nu a permis tuturor antenelor să fie extinse și nici propulsoarele nu au fost activate. În acest caz, comunicațiile cu Progress și transmiterea telemetriei spre Pământ poate fi dificilă sau chiar imposibilă în cazul de față. Pentru că Rusia nu folosește o rețea de sateliți care să monitorizeze navele proprii după lansare (așa cum fac americanii cu rețeaua TDRSS), comenzile au putut fi trimise spre Progress și telemetria descărcată doar când nava survola teritoriul Rusiei, însă după lansare, în ciuda eforturilor, contactul cu capsula nu a putut fi restabilită și aceasta nu părea să răspundă comenzilor trimise de la sol. Totuși, a fost descărcat de la bordul capsulei un clip video filmat de o cameră folosită în general pentru andocare. Din păcate, veștile pe care le aduc respectivele cadre sunt descurajante: capsula se află într-o mișcare de rotație necontrolată, care nu face decât să complice și mai mult lucrurile și să scadă aproape de zero șansele ca nava și încărcătura sa să fie salvate, adică să ajungă la echipajul Stației Spațiale Internaționale. Mișcarea necontrolată, dacă nu se accentuează, este dăunătoare pentru că în acest fel panourile solare nu pot capta optim radiația solară necesară pentru a menține funcționale bateriile de la bord. Fără aportul acestora, bateriile se vor descărca și nava va deveni un simplu deșeu orbital.

Așa cum arată lucrurile în acest moment, situația nu este deloc una confortabilă pentru agenția spațială rusă. Doar un miracol mai poate salva capsula Progress, care, cel mai probabil, va reveni în atmosfera Pământului și se va dezintegra în următoarele zeci de ore. Nu se știe încă exact când se va întâmpla acest lucru și unde pentru că nu se cunoaște încă cu precizie parametrii orbitali ai navei. Mâine are loc o nouă încercare de a contacta capsula, înainte ca aceasta să se dezintegreze în atmosferă.

Ultima dată când o capsulă Progress nu a ajuns la ISS a fost în 2011 (Progress M-21M), din cauza unei probleme a lansatorului Soyuz U. Însă atunci, situația pentru echipajul aflat pe orbită nu era atât de gravă. În prezent, lipsa unui zbor Progress poate cauza probleme serioase care, dacă se acutizează, pot duce a evacuarea avanpostului orbital în această vară.

Vehiculul european ATV nu mai zboară spre ISS pentru că ESA a renunțat la construcția lor, îndreptându-și atenția spre contribuția la modulul de serviciu din programul SLS. Așadar a fost pierdut un vehicul care putea transporta provizii și combustibil spre ISS și putea să-și folosească propulsoarele pentru a schimba poziția stației pe orbită. Echipajul are la bord în permanență provizii pentru patru luni de zile, tocmai pentru a preîntâmpina o criză cauzată de pierderea unei nave cargo. Doar că, dacă Progress-ul de azi va fi pierdut, va fi a doua navă cargo din ultimul timp care nu mai ajunge la destinație, după explozia rachetei Antares și pierderea capsulei Cygnus din decembrie 2014. Între timp, viitoarele zboruri Progress sunt amânate până la identificarea și rezolvarea problemelor.

Așadar aveam două vehicule care sunt consemnate momentan la sol, Cygnus și Progress, până la remedierea problemelor (din fericire, în Rusia acest lucru nu durează prea mult). Următorul zbor Progress era programat pentru 6 august, dar este foarte probabil ca această dată să fie modificată, chiar dacă Rusia poate lansa a doua capsulă Progress la 40 de zile distanță (cu condiția ca problemele tehnice să fie identificate și remediate). Înainte de acesta însă, în iunie, este programat un zbor de aprovizionare cu capsula Dragon. Ei bine, dacă aceasta nu va ajunge la destinație, atunci situația la bordul ISS va fi una critică.

În prezent mai avem 3 vehicule care zboară spre ISS: Dragon, Soyuz (care transportă echipaj și prea puține provizii) și vehiculul japonez HTV, programat pentru finalul lunii august. Dacă unul din cele două nave cargo va fi consemnată la sol, atunci ISS nu va ma putea fi aprovizionată corespunzător. Mai intervine și problema controlului stației. Folosind propulsoarele proprii de la bord, ISS poate efectua manevre de evitare a obiectelor care îi mai intersectează din când în când traiectoria, dar pentru o modificare a altitudinii, este nevoie de propulsorul capsulei Progress sau ale vehiculului ATV, dar am stabilit deja că ATV-ul nu mai poate fi folosit. ISS are în permanență cel puțin un Progress andocat, dar acesta are nevoie de combustibil, combustibil care ar fi trebuit să ajungă astăzi (al doilea s-a desprins de stație acum câteva zile, pentru a face loc celui de astăzi).

Cu toate acestea, Progress este o capsulă extrem de robustă. Dacă Progress M-27M va fi pierdută, va fi pentru prima dată când o capsulă de acest tip este pierdută din cauze ce țin strict de sistemele sale și nu de lansator. Din 1978 și până astăzi au avut loc, excluzând-o pe cea de astăzi, 147 de lansări Progress, ceea ce reprezintă o rată de succes colosală pentru capsula rusească.

În concluzie, pe termen scurt, cel mai important lucru este că echipajul este în prezent în siguranță. Vor avea însă de suferit experimentele științifice de la bord, deoarece în următoarele zboruri va trebui alocat un spațiu mai generos transportului de provizii și combustibil, pentru refacerea rezervelor. În cel mai sumbru scenariu, dacă Dragon și/sau HTV nu reușesc să facă acest lucru, ISS ar putea fi abandonată pe parcursul verii. Dar să sperăm că sistemele de aprovizionare redundante nu vor ceda în totalitate și că aventura umană pe orbită va continua neîntreruptă.

s130e009616

Ghețari marțieni

Marte continuă să ne suprindă în continuare, chiar dacă este cea mai intens studiată planetă din sistemul nostru solar. Recent s-a fost descoperit pe Marte o mulțime de ghețari, îngropați sub un strat de praf, motiv pentru care au rămas ascunși până acum, chiar dacă o bună parte din suprafața planetei a fost fotografiată la rezoluție înaltă.

Surpriza nu este faptul că pe Marte există ghețari, ci faptul că există atât de mulți și la latitudini atât de apropiate de ecuator. Datele obținute în ultimii 10 ani folosind măsurări radar au confirmat că volumul de apă al ghețarilor este de aproximativ 150 de miliarde de metri cubi. Atât de mult încât dacă aceasta ar fi distribuită uniform pe suprafața planetei, Marte ar fi complet învelită într-o pătură de gheață cu grosimea de 1.1 metri. Noua descoperire pune într-o nouă lumină imaginile obținute de pe orbită. Aceleași măsurări au confirmat că este într-adevăd vorba despre apă și nu despre gheață carbonică (dioxid de carbon), așa cum este cazul calotelor de la cei doi poli.

Ghețarii noi descoperiți sunt situați între 30 și 50 de grade latitudine, atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică. Cercetătorii cred ca praful marțian care acoperă ghețarii previne sublimarea apei în spațiu, care ar avea loc dacă aceasta ar fi expusă direct, având în vedere presiunea scăzută a atmosferei marțiene (doar 0.6% din presiunea existentă pe Pământ).

Vânătoare de asteroizi

Cu toate că am fost destul de sceptic când am aflat pentru prima dată de acest plan, se pare că se conturează din ce în ce mai serios o misiune cu un echipaj uman spre un asteroid (ARM – Asteroid Redirect Mission). Doar că echipajul nu va merge direct spre asteroid, ci o navă va aduce un (fragment dintr-un) asteroid mai la îndemână: pe orbita Lunii.

Misiunea este utilă din câteva puncte de vedere și oarecum dezamăgitoare din altele. Să începem cu părțile mai puți fericite: este vorba despre o singură misiune, nu este parte a unui program extins. Mergem, adunăm probe de pe asteroid și revenim acasă. Simplu și oarecum… inutil, pentru că deja avem probe din asteroizi (meteoriții) și avem deja programată o misiune robotică care va aduce astfel de probe. Nu înțeleg exact care este rolul unui echipaj uman în această nouă viziune NASA pe termen scurt, dar este totuși un pas înainte față de orbita terestră joasă și este, sper eu, un pas spre Marte.

Manipularea asteroizilor însă este mereu un lucru bun. Trebuie să învățăm să facem acest lucru, cât mai repede. Iar prin misiuni robotice de capturare a lor și de mutare pe orbita Lunii, facem primii pași în acest sens. Din păcate, NASA a anunțat în 24 martie că a ales varianta mai simplă și în loc să mute întreg asteroidul de câteva zeci sau sute de metri pe orbita Lunii, un roboțel va lua doar un bolovan de patru metri lungime de pe suprafața asteroidului și-l va aduce doar pe acesta în vecinătatea Lunii. Puțin dezamăgitor aș spune, dar rămâne totuși o misiune cu un înalt grad de complexitate. Bugetul alocat este de 1.25 miliarde de dolari și nu include lansările.

Ținta pentru această misiune nu a fost încă aleasă, NASA va lua această decizie în 2019, dar o țintă provizorie este asteroidul 2008 EV5, care are un diametru de 400 de metri. În 2020 ar avea loc lansarea  sondei spre asteroid, care va aduce bolovanul pe orbita Lunii în 2025, după care un echipaj uman va porni de pe Pământ pentru a-l explora în detaliu.

Înainte de a lansa echipajul spre orbita Lunii în 2025, primul test al sistemului SLS (noua rachetă la care NASA lucrează în aceste moment) va avea loc în 2018, când o capsulă Orion fără echipaj va fi lansată de la Cape Canaveral și va ocoli Luna înainte de a revenit pe Pământ. Orion a avut deja primul zbor în 2014, însă doar pe orbita Pământului și a fost lansat de o rachetă Delta IV Heavy.

Așadar, dacă toate aceste teste și misiuni robotice vor decurge fără probleme, în 10 ani un echipaj uman va părăsi din nou orbita joasă a Pământului pentru a a investiga un nou satelit al satelitului nostru natural. După trei săptămâni petrecute în jurul Lunii, acesta va reveni acasă cu câteva zeci de kilograme de probe culese cu ocazia câtorva activități extravehiculare. Și dacă totul merge bine, poate după 2025, cineva din administrația NASA se va gândi serios la Marte.

Lansări de primăvară

După ce o rachetă Delta IV a trimis spre orbită un nou satelit GPS în urmă cu câteva ore, lansările din următoarea perioadă continuă. Din emisfera estică, mai precis din Dombarovsky (Rusia), o rachetă Dnepr va lansa (spectaculos) un satelit coreean pentru observații, denumit Kompsat 3A, la ora 00:08. Dacă ULA a anunțat că urmează să retragă din uz lansatorul Delta IV, se pare că Dnepr a supraviețuit tentativelor de a-l înlocui și va fi utilizat și în continuare, conform ultimelor declarații ale oficialilor din industria spațială rusă.

Continuăm periplul spre est și ajungem în Japonia, unde la ora 03:21 un propulsor H-2A lansat de la centrul spațial Tanegashima va lansa satelitul de observații IGS Optical 5 al guvernului nipon.

Vineri reprezintă începutul unei misiuni istorice pentru Stația Spațială Internațională: Scott Kelly și Mikhail Kornienko pornesc, la bordul capsulei Soyuz TMA-18M, într-o misiune orbitală care va dura 1 an de zile. Deși rușii au experiență în zborurile de lungă durată, pentru astronauții NASA, dacă misiunea ajunge la final, va reprezenta un record de anduranță, absolut necesar pentru misiunile spațiale spre Marte sau alte corpuri îndepărtate din sistemul nostru solar. Lansarea capsulei va avea loc de la Baikonur, vineri, la ora 21:42.

Șirul lansărilor continuă în Guyana Franceză, unde tot o rachetă Soyuz (indicativ VS11), dar operată de Arianespace, va încerca să plaseze pe orbită un satelit pentru sistemul navigație european, Galileo. Este vorba despre o pereche de sateliți, al 7-lea și al 8-lea din cei 27 de sateliți care urmează să fie lansați în cadrul acestui ambițios proiect european, care își propune să ofere o alernativă civilă la sistemul de navigație american.

Ultima lansare planificată pentru luna martie este tot a unui satelit dintr-o constelație destinată navigației, de această dată este însă vorba de un satelit indian, parte a proiectului IRNSS. Lansarea are loc de la Satish Dhawan Space Center din Sriharikota, India și propulsorul este evident racheta proprie PSLV. Merită menționat faptul că întregul program IRNSS costă aproximativ 250 de milioane de dolari, adică la fel de mult cât un singur satelit GPS american.

În aprilie ne așteaptă, printre altele, două lansări Space X care au inversat locurile: satelitul TurkmenAlem52E este acum programat după misiunea CRS-5 din 10 aprilie, așa că cei care sunt nerăbdători să vadă o nouă tentativă de recuperare a primei trepe a rachetei Falcon 9 vor avea motive de bucurie. Din cauza unor investigații suplimentare a rezervoarelor de heliu din racheta ce urma să lanseze satelitul din Turkmenistan, lansarea acestuia a fost amânată pentru a permite inspecții mai amănunțite, iar deoarece aceasta este o lansare pentru o orbită geostaționară, nu ar fi avut loc teste privind recuperarea treptei primare. Însă un update al rachetei Falcon 9 și al motoarelor Merlin, care va avea loc spre sfârșitul anului, va duce la creșterea performanțelor rachetei și, conform lui Elon Musk, tentativele de recuperare ale primei trepte vor putea fi realizate indiferent de misiune.

Delta IV și GPS 2F-9

Ultimii patru sateliți din actuala generație a constelației GPS urmează să fie lansați în acest an și seria începe mâine, prin lansarea satelitului GPS 2F-9 de la Cape Canaveral, folosind o rachetă Delta IV.

Lansarea este programată pentru miercuri, ora 20:36, și fereastra durează 18 minute, în timp ce probabilitatea pentru o vreme favorabilă este ridicată, de 80%. Racheta Delta IV folosită pentru această misiune va avea o configurație Medium+ 4,2, ceea ce înseamnă că aceasta va fi ajutată de două rachete auxiliare și diametrul maxim al încărcăturii este de 4 metri. Propulsia principală a rachetei Delta IV este asigurată de un motor Aerojet Rockedyne RS-68, alimentat cu hidrogen, care funcționează pentru 4 minute și 8 secunde.

După lansare, racheta va ajunge la viteza sunetului în doar 48 de secunde iar după 95 de secunde cele două rachete auxiliare cu combustibil solid vor fi consumate și se vor desprinde de rachetă, care își va continua zborul spre orbită.

A doua treaptă a rachetei se va aprinde de două ori pentru a insera satelitul pe orbita corectă (46 de grade). Aceasta este propulsată de un motor Aerojet Rocketdyne RL10B-2 și se va aprinde prima dată la 4 minute și 30 de secunde după lansare. După 11 minute, orbita pe care ajunge vehiculul este una provizorie, care va fi corectată în următoarele 3 ore, când motorul celei de-a doua trepte se va aprinde din nou pentru încă 2 minute. Satelitul ajunge pe orbita corectă la 3 ore și 14 minute după desprinderea de rampa de lansare.

Următoarele trei lansări din acest an vor fi efectuate cu rachete Atlas V sunt programate pentru 16 iunie, 16 septembrie și 26 ianaurie. Următoarea generație de sateliți GPS (Block 3) vor începe să fie transportați pe orbită începând din 2017. ULA plănuiește să retragă racheta Delta IV din uz și să o înlocuiască cu Atlas V în timp ce pregătește terenul pentru un nou lansator modern, însă a precizat că va mai păstra totuși varianta Delta IV Heavy, care în prezent este cel mai puternic lansator existent.

5465462_orig

Satelitul GPS 2F-9 a costat 245 de milioane dolari și se va alătura constelației de 31 de sateliți GPS deja funcționali dar pe orbită mai sunt încă alți 7 de rezervă. Satelitul lansat miercuri va intra în uz din aprilie, dacă lansarea și drumul spre orbită vor fi lipsite de incindente neprevăzute, înclocuid astfel satelitul GPS 2A-22, lansat în august 1993 la bordul unei rachete Delta 222.

Lansarea de miercuri va fi a 371-a lansarea pentru o rachetă Delta, din 1960, a 29-a lansare a unei rachete Delta IV (a 24-a în slujba Forțelor Aeriene ale Statelor Unite). Satelitul lansat este al 69-lea satelit GPS pus pe orbită și al 55-lea care folosește pentru acest lucru o rachetă Delta. Pentru compania ULA, este a 95-a lansare din 2006 și a 4-a din cele 13 programate pentru 2015.