OSIRIS-REx a pornit spre Bennu! Și va reveni!

101955 Bennu este un asteroid nu prea mare, dar suficient încât să ne deranjeze destul de serios dacă are vreodată de gând să ne viziteze. A fost descoperit relativ recent (1999), are o masă estimată la 80 de milioane de kilograme și un diametru de aproximativ 510 metri. Este și foarte vechi, cu o vârstă estimată undeva pe la 4.5 miliarde de ani, datând deci de la începuturile sistemului solar, ceea ce îl face o țintă interesantă pentru oamenii de știință. În această noapte, o sondă construită de NASA a pornit spre acest asteroid. Sonda, denumită OSIRIS-REx (Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification and Security-Regolith Explorer.) va ajunge în apropierea lui Bennu în 2018 (după ce va efectua un survol în jurul Pământului, pentru a mai câștiga viteză), când va începe investigațiile de la distanță: analize spectrografice și cartografierea suprafeței. În iulie 2020, sonda se va apropia de suprafața asteroidului și va colecta probe, pe care le va aduce înapoi pe Pământ, pentru a fi studiate. Întoarcerea sondei este așteptată să aibă loc în 2023.

Bennu
Bennu, comparat cu două obiective turistice

Bennu este în același timp o zeitate din mitologia egipteană asociat cu renașterea, în timp ce Osiris este asociat cu lumea de dincolo și cu viața de după moarte. Simbolistica acestor nume este cauzată de capacitatea uriașă de distrugere pe care o are acest asteroid dacă s-ar îndrepta spre Pământ. În 2135, Bennu se va apropia de planeta noastră la o distanță mai mică decât distanța Pământ-Lună, ceea ce-l plasează în subclasa asteroizilor potențial periculoși, iar în 2175 șansele ca acesta să lovească Pământul sunt de 1:2700. Un eventual impact va genera o energie echivalentă cu explozia simultană a 24 de bombe nucleare de 50 megatone (cea mai puternică bombă nucleară testată vreodată, Tsar Bomba, avea 50 de megatone).

În urma acestei misiuni, NASA speră să afle mai multe detalii despre asteroizi, atât științific, dar și din punct de vedere al securității spațiale. Spre exemplu, în această misiune se va testa efectul Yarkovsky, adică modificarea traiectoriei asteroidului cauzată de absorbția luminii solare re-emiterea ei în infraroșu, sub formă de căldură, una din modalitățile care poate ne vor fi la îndemână în viitor, pentru a scpăa de un impact cu un viitor asteroid care ne poate tăia calea. OSIRIS-REx are la bord șase instrumente pentru investigații la fața locului, urmând ca probele aduse pe Pământ să fie studiate în amănunt, în laboratoare specializate.

Nu este prima misiune care își propune să colecteze probe de pe asteroizi, pe care ulterior să le trimită pe Pământ: sonda janponeză Hayabusa a reușit să aducă în 2010 câteva fragmente din asteroidul 25143 Itokawa, după o misiune extrem de spectaculoasă, în timp ce Hayabusa 2 (lansată în decembrie 2014) se îndreaptă deja spre 162173 Ryugu și speră să repete succesul sondei precedente, dar fără peripețiile de care a avut parte aceasta.

Lansarea din această noapte a avut loc folosind o rachetă Atlas V în configurația 411, mai rar întâlnită (1 singur booster suplimentar, cu combustibil solid), de la rampa de lansare SLC-41 (Cape Canaveral).

Atlas V 411 cu OSIRIS-REx
Atlas V 411 cu OSIRIS-REx

Soyuz TMA-20M a aterizat în Kazahstan

După 172 de zile petrecute la bordul Stației Spațiale Internaționale, Jeff Williams, Alexei Ovchinin și Oleg Skripochka au revenit în această dimineață pe Pământ, la bordul capsulei Soyuz TMA-20M, punând astfel punct Expediției 48. Aceasta a fost și ultima capsulă Soyuz din generația TMA, zborurile spre și dinspre avanpostul orbital fiind asigurate în prezent de Soyuz MS, o variantă modernizată a venerabilei capsule cu rădăcini în anii ’60.

Desprinderea capsulei Soyuz TMA-20M de Stația Spațială Internațională (modulul Poisk) a avut la ora 00:51 și aterizarea aproximativ trei ore mai târziu (04:13). Jeff Williams a devenit astfel astronautul american care a petrecut, cumulat, cel mai mult timp în spațiu. Începând din 2000 (STS-101), Williams a zburat de patru ori pe orbită și a adunat nu mai puțin de  534 zile, 2 ore și 48 minute, devansându-l pe Scott Kelly, care în martie stabilise un record de 520 zile, 10 ore și 30 minute.

În cadrul misiunii curente, el a participat la două activități extravehiculare, una pentru instalarea adaptorului de andocare IDA (pentru a facilita andocarea viitoarelor vehicule care vor transporta echipaj) și a doua, desfășurată joia trecută, pentru schimbarea camerelor video plasate în afara stației cu unele mai performante. Jeff Williams a petrecut, cumulat de la prima sa misiune din 2000, aproape 32 de ore în afara Stației Spațiale Internaționale, executând misiuni extravehiculare.

Soyuz TMA-20 a fost lansată în 18 martie 2016, de la rampa nr. 1 de la Baikonur, folosind o rachetă Soyuz FG și vehiculul a fost a 129-a capsulă Soyuz construită și folosită pentru transportul echipajului pe orbita terestră.

Echipajul Stației Spațiale Internaționale se va reîntregi și va reveni la 6 astronauți după lansarea din 24 septembrie, când Sergei Ryzhikov, Andrei Borisenko și Robert Kimbrough se vor alătura lui Kate Rubins, Anatoli Ivanishin și Takuya Onishi.

Soyuz TMA-20M
Soyuz TMA-20M

Buletin cosmic (XI)

Explozia rachetei Falcon 9 pe rampa de lansare SLC-40 a complexului de la Cape Canaveral nu a fost prima rachetă pierdută în 2016: cu câteva ore înainte, China a încercat să lanseze satelitul Gaofen-10 folosind o rachetă Changzheng 4C de la baza din Taiyuan, însă confirmarea oficială că încărcătura a fost plasată pe orbită nu a mai venit. Nici de la radarele americane, nici de la sursele din China, care nu au spus nimic nici despre lansarea în sine. În schimb, au fost găsite resturi ale rachetei în alte zone decât cele în care acestea ajungeau de obicei, confirmând că racheta suferise o problemă severă în timpul zborului, care a dus din păcate la pierderea satelitului. Continue reading →

Buletin cosmic (X)

O rachetă Delta IV se află în aceste momente pe rampa de lansare de la Cape Canaveral, pregătindu-se pentru lansarea a doi sateliți Geosynchronous Space Situational Awareness Program (GSSAP). Construiți de Orbital ATK, aceștia se vor alătura unei perechi de sateliți similari, plasați pe orbite geosincrone, folosiți de către armata SUA pentru supravegherea obiectelor aflate pe orbita Pământului, în special alți sateliți. Datele oferite de GSSAP vor fi în viitor folosite și pentru evitarea unor coliziuni în spațiul orbital din ce în ce mai aglomerat din jurul Pământului, dar în principal misiunea lor este una secretizată și datele sunt folosite pentru identificarea potențialilor sateliți de spionaj străin care ar efectua manevre în apropierea sateliților americani. Racheta Delta IV folosită pentru această misiune a fost pregătită în configurația Medium+ (4,2), adică va avea un satelit care încape într-un con de protecție cu diametrul maxim de 4 metri și două boostere suplimentare, cu combustibil solid, putând astfel urca până la 2.3 tone pe orbită geosincronă. Lansarea este programată pentru dimineața zilei de vineri, 19 august. Continue reading →

Andocare problematică pentru Progress MS

O versiune îmbunătățită a navei cargo Progress a fost lansată spre Stația Spațială Internațională în 21 decembrie 2015 de la cosmodromul rusesc de la Baikonur. Este cel mai longeviv și de încredere vehicul folosit pentru aprovizionarea SSI (primul a fost lansat în 1978), putând transporta peste 2.3 tone de echipamente, alimente, apă, oxigen, instrumente științifice, experimente sau obiecte personale personalului aflat pe orbită. Și o face o dată la fiecare trei luni de zile, la SSI aflându-se de obicei în permanență două vehicule Progress andocate.

Continue reading →